Asistare

Funcții

Ce face, pe bucăți

Fără liste de bifat pentru impresie. Mai jos e ce există și se folosește, cu ce nu face spus pe față.

01Dosare

Persoane, beneficiari, contracte

O persoană se introduce o dată și rămâne o singură persoană, chiar dacă trece prin trei servicii. Din ea se deschid dosare: de beneficiar al unui serviciu, de participant într-un proiect, de aparținător.

Fișa persoanei

Date de identificare, adresă, contact, reprezentant legal, aparținători, actele atașate cu data lor de expirare.

Citirea actelor

CNP-ul verificat cu cifra de control și banda de pe cartea de identitate se citesc pe loc, local. Ce nu se poate citi așa poate fi propus dintr-o fotografie, dacă organizația pornește această funcție — iar propunerile se bifează de om.

Dosarul de beneficiar

Evaluare, plan individualizat, monitorizare, vizite, documente emise, contracte — pe o singură fișă, cu istoricul la vedere.

Contracte

Contractul de furnizare, cu activitățile și schemele lui, anexele, părțile și termenele. Din el ies și evidența orelor, și facturarea.

Cazare

Camere, paturi, cine stă unde și de când — la serviciile în care beneficiarul locuiește în unitate.

Personal și program

Angajații, rolurile lor, programul pe ture și programele lunare de îngrijire din care își ia fiecare ziua de lucru.

02Documente

Actele se scriu o dată

Documentele se întocmesc pe șablonul tău — cel pe care îl semnezi deja — completat cu datele din dosar. Ies în Word, ca să mai poți schimba un rând, sau în PDF, gata de tipărit. La emitere primesc numărul de registru, iar numărul nu se mai mișcă.

  • Formularele și grilele de evaluare se definesc: rubricile, ordinea, felul răspunsurilor. Când se schimbă un formular impus prin ordin, se schimbă definiția.
  • Nomenclatoarele legislative — coduri de servicii, grade de dependență, termene — se țin ca date cu perioadă de valabilitate, nu ca text bătut în cod. Un act din 2024 se tipărește cu codurile din 2024.
  • La primul document, organizația nouă își urcă propriile șabloane. Nu împrumutăm actele unui client către altul: pe subsolul lor stau antetul și CUI-ul cuiva anume.
03Teren

Vizite, tabletă, offline

Aplicația de tabletă e făcută pentru mâini ocupate: butoane mari, puțini pași, nimic care să ceară citit cu atenție în ușa cuiva.

  • Programul zilei — cine e de vizitat, în ce ordine, cu ce activități din planul de îngrijire.
  • Fișa vizitei — activitățile bifate, ora de sosire și de plecare, observația scrisă sau vorbită, fotografii, semnătura beneficiarului pe ecran.
  • Fără semnal — totul se scrie în tabletă și pleacă singur când apare rețea, chiar cu ecranul stins. Nu există „am pierdut vizita de dimineață”.
  • Tabletă folosită de mai mulți — schimbarea persoanei se face cu PIN, în câteva secunde, fără să se reintroducă parola.

Pe secție se ține evidența administrărilor de medicație și a prezențelor. Se ține — nu se sfătuiește: programul nu verifică interacțiuni între medicamente, nu calculează scoruri clinice și nu prezice nimic. Acelea ar face din el dispozitiv medical, iar noi promitem doar ce putem livra conform legii.

04Proiecte

Grup țintă și proiecte cu finanțare

Un proiect finanțat cere două lucruri deodată: să ajuți oameni și să poți arăta, doi ani mai târziu, că i-ai ajutat.

  • Fișa proiectului — denumirea, codul, apelul, perioada, semnatarii. De aici își ia antetul fiecare act emis în proiect.
  • Dosarul de grup țintă — persoanele înscrise, actele de eligibilitate, data la care au fost văzute și de cine, codul de dosar alocat în registru.
  • Dovada activității — vizite, activități bifate din contract, ore lucrate pe beneficiar, evidența lunară.
  • Nimic în urmă fără urmă — o corectură se face printr-o înregistrare de rectificare; ce a fost scris greșit rămâne, alături de corectură.
05Rapoarte

Registre, scadențe, rapoarte

Nimic din ce e mai jos nu se „reconstituie la sfârșit de lună”: iese din ce s-a lucrat zilnic.

Registre

Numerotare continuă pe serie și an, poziții rămase fără act arătate cu motivul lor, export cu antet. Un număr dat o dată nu se refolosește.

Scadențe

Reevaluări, expirări de acte, termene de licențiere — arătate înainte să treacă, pe centru și pe organizație.

Evidența lunară

Vizite, ore pe beneficiar, activități realizate din contract, prezențe. Ce cere finanțatorul, în forma în care îl cere.

Facturare

Contribuția beneficiarului și a susținătorilor, emitere de facturi, legătură cu e-Factura. Se poate ține stinsă la cine nu facturează.

Jurnal de audit

Cine a citit și cine a schimbat ce, cu dată și oră, într-un șir care nu se poate rescrie pe tăcute.

Plan de urgență

Lista de evacuare pe clădire, cu nevoile de mobilizare ale fiecăruia — la serviciile rezidențiale.

06Siguranță

Siguranța datelor

  • Datele fiecărui client stau despărțite de ale celorlalți, prin filtru impus la nivelul bazei, nu lăsat la grija fiecărui ecran.
  • Drepturi pe rol și pe scop — organizație, filială, centru. Cine nu are ce căuta într-un dosar nu-l vede și nu-l poate cere.
  • Jurnal și pe citiri, nu doar pe scrieri, pentru datele medicale și financiare.
  • Datele stau în Uniunea Europeană, pe un server la Frankfurt. Lista furnizorilor cu care lucrăm e publică: subprocesatori.
  • Exportul rămâne al tău și la încetarea abonamentului. Cum anume, scrie în întrebări frecvente.

Deschide un cont de probă

30 de zile cu platforma întreagă, pe datele tale. Fără card și fără contract; la capătul probei hotărăști dacă mergi mai departe.